Ma numesc Livia. Prietenii ne spun ca este o poveste unica, inceputa si maturizata on-line, care a invins timpul, distanta si dificultatile...si a rezistat, atunci cand nimeni nu credea in noi.
E atat de frumos..ce ni se intampla.. incat mi-as dori ca ca toti sa fie martorii iubirii pe care ne-o purtam unul celuilalt...si ti-o dedic tie, iubitule, pentru ca esti totul si pentru tot iti multumesc..
Totul a inceput acum 3 ani, chiar de ziua lui, amandoi in Spania...cum aveam sa aflam mai tarziu...o seara de 22 ianuarie..jocuri on-line...el si eu... in acea seara am schimbat cateva cuvinte..a doua zi..la fel...si tot asa...Amandoi aveam o relatie, insa ne-am lasat purtati de val, pana cand am considerat ca situatia aceea trebuia sa se incheie, asa ca l-am lasat sa hotarasca ce urma sa se intample cu noi, il iubeam atat incat orice decizie ar fi luat, as fi acceptat-o. A doua zi mi-a raspuns si chiar daca simteam suferinta in cuvintele lui, pot spune ca in adancul sufletului lui era fericit...au urmat nopti albe in fatza monitorului..cuvinte.. soapte de dragoste.....si o dorinta nebuna de a ne cunoaste. Ne-am asumat orice risc...pentru ca ne iubim...
Ne-am intalnit prima data dupa o luna de cand ne-am cunoscut, a venit la mine in oras...il vedeam cum se indreapta spre mine.. cu emotiile inerente primei intalniri, ne-am imbratisat.. atat am putut in acel moment.. era totul coplesitor de frumos, as fi vrut sa opresc timpul in loc..sa retraiesc aievea acea clipa unica...insa..au urmat altele..pline de emotie, de trairi intense. Imi aduc aminte ca ne-am privit mult timp in ochi, cuvintele erau in plus..ochisorii nostri si-au spus acel te iubesc...pe care il ascundeam in noi ..nu doream decat sa ne privim.. sa ne strangem in brate..sa lasam iubirea sa ne hraneasca sufletele..totul a fost perfect..poate ca ne facusem planuri..ce vom spune sau ce vom face.. insa nimic nu se compara cu realitatea...a fost .. divin...el este divin...
Atunci am petrecut cele mai frumoase clipe din viata mea...o camera semintunecata, muzica lenta in surdina...petale din 37 de trandafiri rosii... unul pentru fiecare zi de cand ne cunoscusem, si un trandafir alb pe masuta - pentru viitor mi-a spus-, 2 cupe de sampanie, am dansat, ne-am imbratisat, ne-am bucurat de iubire. Imi permit sa copiez cateva cuvinte din mail-ul de la el, primit imediat dupa ce ne-am despartit in acea seara: „o zi minunata, o zi in care dragostea noastra a plans, ne-am unit lacrimile, ne-am aratat cat de mult ne iubim, petalele trandafirilor au zambit odata cu noi, ne-au soptit te iubesc, sampania, iubirea pe care am baut-o amandoi, paharele.. martorii iubirii, si parculetul nostru din vis ce poarta acum in inima lui paharele.. ´´.. ce poate fi mai frumos?...
Nu dupa mult timp, mi-a scris:
”Aseara ma gandeam la tine, Doamne ... imi pare rau... iubita mea... iarta-ma ... Vreau sa ... Doamne .. poate gresesc .... sau poate nu ... poate ai sa ma crezi nebun ...sau poate... nu ...... vreau sa .... fii sotia mea .... ....... mama copiilor mei ..... bunica nepoteilor mei ....... cumnata sorei mele .... vreau sa fii a mea ... si sa fiu al tau .... sunt realist ... asa ceva
( nu se poate acum .... mi-as dori din suflet.... Nu stiu ... trebuie sa ma gandesc ce putem face si mi-as dorii sa ma ajuti, sa ma intelegi ... Am ajuns sa vorbesc singur prin casa ..... sa-ti fac declaratii de dragoste ... uitandu-ma la pozele tale .... sa-ti zic .. te iubesc ... cand ma trezesc dimineata ... chiar daca nu esti langa mine..”
Mai apoi, in timp ce vorbeam pe messenger si ne priveam in ochi, se deschide o pagina de desen, care arata asemanator cu cea de mai jos, insa in care, rand pe rand, au aparut cuvintele: Vrei sa fii sotia mea?” .... intrebarea cea mare era adresata de catre el.. o atasez in continuare...daca cineva ne-ar fi spus atunci ca fix peste 3 ani, pe 17 aprilie 2010, urmeaza sa ne casatorim am fi crezut ca este nebun...pentru ca intre timp s-au intamplat atatea....ne-am intors in tara, am divortat, ne-am continuat relatia, ne-am mutat impreuna, ne iubim choar mai mult decat la inceput, ne dorim un bebelus.. si acum... ne casatorim!
Inelul de logodna l-am primit in primul concediu impreuna, in Grecia, pe malul marii, dupa o cina sub sclipirea stelelor ...il port mereu, si doar privindu-l, stiu ca Gabi imi este alaturi mereu...si atunci sunt linistita, e tot ce imi doresc. Pe 17 aprilie, visul la care nici nu indrazneam candva sa visam se va inplini... este tot ce ne dorim mai mult...destinul a facut totul posibil!
In ceea ce priveste rochita de mireasa, am probat mai multe, insa, ca sa fiu in ton cu povestea, am comandat-o si pe aceasta pe net si va sosi cu o doua saptamani inainte de nunta si sper sa nu am surprize. Dintre rochitele Bien Savvy, imi place foarte mult modelul Argueritte, pe care am si probat-o la magazin si imi vine de minune.
Multumesc,
)), va pup si multam
acum ca sunt pe ultima 100 de metri si eu nu pot pune poza. dati/mi o idee.........