Top 10: Trucuri pentru o mireasa cu piele hidratata
Ai nunta programata in toiul verii si o rochie de mireasa care-ti dezvaluie excesiv pielea? Tenul uscat este o problema pe care foarte multe femei incearca sa o rezolve. In ziua nuntii vrei sa stralucesti, sa emani energie si prospetime. Iti oferim 10 ponturi pentru ca tu sa fii superba si hidratata la nunta ta.
Exfoliaza-ti pielea saptamanal. Foloseste un scrub pentru dus si o manusa speciala care sa te ajute sa inlaturi stratul de celule moarte de la suprafata pielii. Astfel, crema hidratanta va fi mult mai eficienta.
Intretine picioarele dupa fiecare epilare. Pielea picioarelor are foarte putine glande care produc ulei, astfel este sensibila la uscare, mai ales dupa epilare. Foloseste o lotiune puternic hidratanta dupa fiecare epilare si evita produsele cu alcool.
Nu face dus cu apa fierbinte! Apa fierbinte usuca pielea, asa ca alege varianta dusului caldut. Daca gelul tau de dus nu are in compozitie crema sau uleiuri, in combinatie cu apa fierbinte el iti agreseaza pielea.
Hidrateaza-ti pielea dupa fiecare dus. Daca vrei sa ai o piele catifelata si stralucitoare la nunta, este obligatoriu sa folosesti dupa fiecare dus crema hidratanta sau lapte de corp. Daca ai pielea extrem de uscata, aplica un ulei sau un unt de corp hranitor direct pe pielea umeda.
Foloseste un sapun din ingrediente naturale. Alege-ti un sapun care sa contina crema hidratanta, ulei de masline sau lapte.
Nu uita de masca pentru palme si talpi. Aplica in fiecare seara atat pe talpi, cat si pe coate sau palme o crema hidratanta. Incearca sa dormi cu manusi si sosete din bumbac, ca pielea sa isi ia necesarul de nutrienti din crema pe parcursul noptii.
Hidratarea buzelor. Stii si tu probabil ca buzele retin cele mai putine elemente hidratante si se usuca cel mai repede. Foloseste un balsam de buze cu elemente nutritive, vitamine si uleiuri naturale. Vrei sa fii o mireasa cu buze sexi si sanatoase, nu?
Apa, apa si iar apa! Sa nu uiti nicio clipa ca hidratatrea pielii vine din interior, de aceea e bine sa consumi minim 2 litri de apa zilnic.
Decoreaza-ti mediul cu un umidificator. Praful absoarbe foarte multi vapori de apa din aer, vapori de care pielea ta are nevoie pentru a fi mereu hidratata.
Fii atenta la alimentatie! Cel putin in perioada apropiata nuntii, evita cofeina, tutunul, ciocolata si alcoolul. Uleiul de aglica introdus in alimentatie sau luat sub forma de capsule (una pe zi) poate fi extrem de eficient daca iti doresti o piele hidratata si luminoasa. Mananca multe legume, usturoi, ceapa, oua, nuci, migdale, fistic si alune.
© 2009 Mirese Disperate