Pentru mirii impatimiti ai muntelui nimic nu e mai romantic decat nunta organizata la o cabana. Reteta perfecta pentru o nunta de vis la cabana: vin fiert, foc de tabara, friptura la protap si o cana de ciocolata fierbinte cu frisca la desert. Fie ca faci cununia religioasa la bisericuta cea mai apropiata, fie ca doar sarbatoresti in varf de munte alaturi de prieteni, va fi o petrecere de neuitat! Nu uita in niciun caz de plimbarea cu sania trasa de cai prin decorul minunat al iernii!
Rochie de mireasa la munte
Nunta in varf de munte nu se potriveste cu rochii de mireasa sofisticate. Daca visezi in taina la o rochie de printesa, poti s-o porti la inceputul petrecerii. Apoi, insa, schimba-te intr-o pereche de colanti albi, niste ugg-boots asortate si un pulover ceva mai lung, alb si pufos. In loc de voal, incearca o bentita sau chiar o caciulita garnisita cu blana alba. Vei arata precum printesa gheturilor! Pentru constrast, mirele tau se poate imbraca intr-o pereche de pantaloni grosi, negri, bocanci de munte si un pulover-jacheta negru. Pe dedesubt merge o bluza pe gat alba, la care poate asorta un detaliu festiv cum ar fi...un papion!
Decoratiunile potrivite la cabana
Nimic nu e mai potrivit la cabana decat o nunta tematica in alb si rosu. Dar nu merge pe clasicele fete de masa albe si servete rosii, ci incearca exact invers! Fetele de masa de un rosu bogat vor fi minunat puse in valoare de servetele alb-imaculat. Foloseste aranjamente din brad, cu fundite rosii si argintii sau aurii, dupa cum preferi. Uita de paharele cu picior si serveste vinul fiert in cani albe si rosii! Nu uita de semineu! Orice cabana care se respecta trebuie sa aiba unul! Impodobeste-l cu funde si crengute de brad pentru a intregi atmosfera festiva!
Marturii „la inaltime”
Ofera-le invitatilor tai mici daruri care sa le aminteasca de caldura semineului si petrecerea de nunta minunata din varful muntelui. Mici sticlute de vin rosu, identic cu cel pe care l-ati fiert impreuna, in ceaun, la focul de tabara din fata cabanei. Sau pliculete de ciocolata calda aromate cu scortisoara si personalizate cu numele mirilor. Mai poti oferi plicuri de ceai sau faguri cu miere legati cu fundite si neaparat cu un biletel pe care sa va semnati tu si mirele tau.
Locatii ideale pentru nunta la munte
Ce-ai zice de o cabana intr-o zona mai putin obisnuita? Cabana Andre Vartop este situata in satul de vacanta Vartop-Arieseni, intre judetele Bihor si Alba, la doar 200 de m de partia de schi. Cabana are 2 margarete si vei putea caza in ea cam 20 de prieteni in 8 dormitoare. In bucatarie veti gasi combina frigorifica, aragaz si cuptor cu microunde ca sa pregatiti tot felul de bunatati pentru masa festiva. Preturile sunt de 60 ron camera cu 2 locuri, pat matrimonial cu baie comuna, 120 ron camera 4 locuri, pat matrimonial cu baie comuna, 100 ron camera cu 2 locuri, pat matrimonial cu baie proprie. Pentru toata cabana 750 ron de noapte. In perioada Craciunului (24.12-27.12 ) pentru toata cabana 1000 ron.
O alta varianta este cabana Frasin-Rucar, aflata chiar sub pintenul muntelui Fantaneaua, pe malul paraului Frasin ce desparte Dragoslavele de Rucar. Distanta din DN este de 1 km. Cabana are 9 camere cu bai propri dotate cu cabine de dus. Sunt 5 camere duble (pat dublu de 2 persoane) si 4 camere dublu twin (cate 2 paturi single in camera), o anexa (cabanuta mica cu 2 camere), o sala de 100 mp cu iesire intr-o terasa mare, acoperita, bucatarie utilata si gratar in curte, perfect pentru friptura la protap.Gazdele ofera decorul, tortul si sampania din partea casei pentru evenimentele programate din timp. Preturile (in weekend) pentru camera cu pat dublu sau doua single: 120 ron/zi. In restul saptamanii pretul la cazare este de 95 ron/camera dubla. Pentru un sejur mai mare de 3 zile se aplica o reducere de 15% din pretul cazarii.
Pentru Arieseni sau Frasin-Rucar poti face rezervari pe ecazari.ro. Pentru miresele pretentioase, dar dornice de o nunta nemaivazuta la cabana recomandam complexul Harmonie. Este situat la 5 km de Predeal, in apropiere de Trei Brazi. Inchiriaza una din cele 5 vile cochete din lemn si cazeaza-te impreuna cu mirele tau in Casa din copac! Tariful pentru Casa din copac este 360 ron – prima noapte si 240 ron incepand cu a doua noapte. Pentru inchirierea celorlalte vile din complex preturile variaza in functie de durata inchirierii. Rusticul si confortul se imbina atat de armonios incat vei dori cu siguranta sa revii! Rezervarile se fac pe site-ul harmonie.ro.
Etichete: nunta; nunta de iarna; iarna; cabana; miri; rochie de mireasa; mire; mireasa; cabana andre vartop; arieseni; cabana frasin rucar; complex harmonie; casa din copac;
Sectiuni: Organizare nunti; Locatii;
Adauga un comentariu pe articolul Nunta de iarna la cabana