Nunta Roxana si Alexandru - versiune de tiparit

Deschisa si prietenoasa. Asa ne-a intampinat Roxana cand am dat buzna in universul ei si am rugat-o sa ne povesteasca cate ceva din culisele nuntii ei regale. Casatoria si licenta in aceeasi vara, doua rochii de mireasa, petrecere de vis pe mosie, 3 iazuri de basm, vitel la protap si fantana de ciocolata. Ea ne-a povestit totul. Plina de verva si cu lux de amanunte.

Ne-am cunoscut pe 23 iulie 2003 prin intermediul verisorilor nostri, verisorul lui fiind iubitul verisoarei mele. Prima impresie pe care am avut-o despre el? Un Don Juan care umbla din floare in floare. Desi il consideram foarte atractiv, ii vorbeam arogant si nu il bagam in seama mai deloc. S-a dat la mine din prima clipa, dar nu vroiam sa ii cad in plasa, caci imi imaginam ca asa procedeaza cu fiecare fata. Totusi… din acea zi, ne-am intalnit foarte des si am devenit doi buni prieteni care se plac. Vroiam sa fim impreuna, dar nu aveam cum. Pe atunci aveam aproape 16 ani, iar tatal meu nu era de acord ca eu sa am o relatie. Am stabilit ca e ok sa amanam, mai “copilarea” si el putin, mai ales ca avea 19 de ani si trebuia sa profite de varsta din plin, iar eu ma rugam sa implinesc cat mai repede 18 ani.

Nu am incetat deloc sa il iubesc. Iubirea pe care i-o purtam era ca o energie ce devora distanta dintre noi doi si ne unea, depasind astfel vidul afectiv si singuratatea existentiala. La cate fete il placeau, el s-a plictisit repede de ele si m-a cautat spunandu-mi ca vrea sa aiba o relatie stabila cu mine, desi nu implinisem 18 ani. Din acea zi, 17 aprilie 2005 si pana in ziua de astazi nu am fost despartiti nici macar o ora. Ma refer la faptul ca o cearta la noi dureaza maxim 10 minute. Si asta datorita unei bune comunicari in relatia noastra, o comunicare ce presupune sa impartasim sentimente si vise, sa deschidem fara teama zonele profunde ale fiintei noastre.

Dupa o luna de relatie noi deja vorbeam despre ziua cea mare, simteam ca o sa ajungem intr-o buna zi, impreuna, in fata altarului. Dar nicidecum nu vroiam sa grabim lucrurile. Ne gandeam sa asteptam sa termin eu facultatea. Alex a fost nerabdator si in octombrie 2006 m-a invitat la restaurantul nostru preferat. Nu am banuit nimic, nici macar atunci cand am observat ca noi eram singurii din restaurant, desi e genul de local mereu ticsit. M-a intreabat serios: “Roxana, vrei sa fii sotia mea?”. Pe mine m-a bufnit rasul si i-am spus: “Alex, m-ai intrebat lucrul asta de sute de ori, doar stii ca vreau!”. Continuand sa fie serios, a scos cutiuta cu inelul, a deschis-o si m-a intrebat din nou: “Roxana, vrei sa fii sotia mea?”. Abia atunci am realizat ca, in sfarsit, intrebarea lui avea un sens oficial. “DA-ul” meu a fost pregatit dintotdeauna, mereu analizam relatia si ma gandeam ca Alex va fi sotul ideal, asa ca nu mi-a fost greu sa raspund in doar cateva secunde. Ce rost avea sa ma mai gandesc atat timp cat stiam ca ne iubim, ne respectam, nu ne dominam unul pe celalalt, comunicam bine si ne ingaduim libertatea de care avem nevoie?! A scos inelul de logodna din cutiuta de catifea rosie cu un scorpion (zodia mea) atasat din acelasi material, mi l-a pus pe deget si de atunci nu l-am dat jos nicio clipa.

Nu am facut anuntul mai devreme pentru a pastra intimitatea, iar mica receptie formala am organizat-o peste 2 ani, invitand familiile noastre. Atunci am stabilit ca ne vom casatori in vara lui 2009, fix dupa licenta mea. De obicei nu se fac daruri cu aceasta ocazie, dar eu nu am fost “uitata” si m-am simtit asemanator printesei Astrid, cand a fost oficiata logodna cu printul Leopold al Belgiei. Ca majoritatea fetelor, citeam despre logodnele si nuntile regale ale printeselor si asta mi-am dorit dintotdeauna: sa am parte de o logodna frumoasa si de o nunta regala!

Nunta a avut loc pe 25 iulie 2009, in orasul nostru, Bacau. Doar data nu am schimbat-o, in rest au fost schimbari peste schimbari! Cu o luna inainte de nunta am schimbat tot. Si localul si biserica si locul cununiei civile. Noi am avut in jur de 500 de invitati si dadusem arvuna din noiembrie la un restaurant unde ar fi incaput doar 400 de invitati. Avantajul restaurantului era faptul ca incapeau invitatii, dar noua nu ne placea deloc cum arata. Am dat acontul chiar si la Biserica Precista, unde toate miresele se inghesuie sa faca acolo ceremonia religioasa si intr-adevar este o biserica foarte frumoasa. Dar, am renuntat la tot, vroiam o nunta regala, vroiam ceva deosebit, ceva ce sa ne diferentieze de ceilalti miri. Cu ajutorul parintilor, am organizat nunta pe o mosie de a noastra. A fost multa munca si fara ajutorul lor nu stiu daca iesea o astfel de nunta. Nu am apelat la vreo agentie specializata, am facut noi totul, in schimb am apelat la o firma de catering pentru meniuri.

Regret ca nu am avut cum sa ma implic total, caci eram ocupata cu lucrarea mea de licenta in Bucuresti si nu puteam sa stabilesc anumite lucruri decat prin telefon. Reuseam sa vin acasa o data la 2-3 saptamani si repede alegeam invitatiile, verighetele, marturiile, cum vor arata buchetele si alte lucruri. Nunta a avut loc la cateva zile dupa licenta, deci va imaginati ca la mine stresul trebuia sa fie dublu. Dar nu a fost asa. Nu am fost genul de mireasa agitata si stresata. In ziua nuntii nu am avut nici macar emotii, nu imi faceam probleme daca invitatii nu vor aparea sau faptul ca am putea iesi in pierdere, mai ales ca noi la inceput vroiam sa facem nunta fara dar, dupa care ne-am razgandit si am spus ca e mai bine sa respectam traditia.

Rochia de mireasa stiam deja cum o vreau. Modelul se numeste Carolinne si este o rochie de mireasa cu trena de 1,70 m. Rochita a fost croita in Spania, a costat 750 de euro si a ajuns intr-o luna. Mi-a parut rau ca am luat-o, nu mi se pare ca a meritat acesti bani si nici nu arata ca rochia de mireasa Carolinne, modelul disponibil pe internet. Cu o saptamana inainte de nunta am probat din nou rochia, desi aveam talia subtire, rochia ma facea mai plinuta, trena parca mi se parea mai mica de 1,70 m si daca o ajustam ca sa pot dansa disparea toata dantela si se vedea urat. Tot ii gaseam defecte, nu eram deloc multumita, mama mea a observat lucrul asta si mi-a spus sa mergem sa cautam o rochie pe placul meu. Sa nu credeti ca sunt rasfatata, dar stiti si voi ca rochia e cea mai importanta pentru o mireasa si daca nu simti ca stralucesti in ea iti strica toata ziua nuntii. Am plecat cu mama sa luam inca o rochita. In primul magazin in care am intrat, am vazut-o! Era cea mai frumoasa rochie de mireasa, am probat-o si imi venea perfect! Nu mai trebuia sa o ajustez deloc. A costat 2.200 ron. E tot stilul princess, nici nu ma gandeam sa imi iau altfel. Doar o data in viata te poti imbraca cu asa o rochie extravaganta.

As aloca mai mult timp cautatului rochiei de vis si mi-as cumpara-o gata facuta din magazin.Aaaaaa! Si voalul. As alege un voal de tip cascada, care sa porneasca din varful capului. Sotul meu are 191 cm, iar eu 170 cm si cred ca m-ar fi avantajat un voal de genul asta si o coafura mai inalta. Voalul nu l-am ales eu, ci mi s-a dat gratuit la prima rochie de mireasa.

Daca as incepe sa povestesc despre ce simt cand vine vorba de nunta noastra, as putea vorbi ore intregi incontinuu. Dar ma rezum la lucrurile esentiale. In primul rand m-am simtit foarte bine si toti invitatii m-au felicitat pentru faptul ca am o fost o mireasa activa, zambareata si nu am stat deloc jos. Eram non-stop pe ringul de dans. Am avut noroc si cu cavalerii si domnisoarele de onoare, care au facut o atmosfera superba, de ma intreba lumea daca i-am angajat cumva pentru a ridica sala in picioare.

Cununia civila a avut loc tot pe mosia noastra, pe o insulita. Iar ceremonia religioasa a avut loc la Biserica Sf. Parascheva, de langa mosie. A fost tinuta de sapte preoti si a durat doua ore. Nu stiam lucrul asta si din cauza asta, mi-au mai ramas doar 20 de minute pentru sedinta foto. Petrecerea de seara a avut loc in 3 sali deschise, construite din lemn, cu un acoperis normal, iar invitatii puteau iesi usor afara, unde gaseau diverse “surprize”: o cherhana plina de peste afumat, plus preparatele traditionale la cort (vitel la protap, pastrama de berbecut, carnati de miel), bere la dozator, un dozator plin de inghetata, fantana de ciocolata cu zeci de sortimente de fructe si alte chestii specifice unei nunti in aer liber. Sau pur si simplu se puteau plimba pe langa cele 3 iazuri de basm. Muzica de afara era diferita, aveam un video proiector pe toata cladirea, unde erau puse videoclipuri retro. Artistii care ne-au cantat toata noaptea la nunta au fost Gabriel Dorobantu, Stefania Patru, formatia Odeon, Vasilica Tataru & Cristi Nastase, iar seara am deschis-o cu valsul mirilor pe melodia cantata de Aaliah, „Once upon a December”. La ora 23, am iesit cu totii afara sa admiram focul de artificii, care a durat mai mult de 10 minute. Am respectat majoritatea traditiilor, dar la unele dintre ele am renuntat. Spre exemplu, am renuntat la dansul gainii.

Noi vroiam sa plecam in Islanda, dar familia ne-a facut cadou un sejur de 10 zile la Marina Regia Residence in Mamaia si nu am putut sa ii refuzam. Asa ca a ramas sa petrecem adevarata luna de miere vara asta. Doar ca a intervenit ceva care ne-a dat iar planul peste cap! Si nu ma refer la vulcanul care a erupt in Islanda, ci la faptul ca sunt insarcinata si in noiembrie 2010 voi naste. Vom avea inca un scorpion in familie!