Nunta Raluca si Iani
Data nuntii: 18 iulie 2009
Luna de miere: Tenerife
Cum v-ati cunoscut?
Ne-am cunoscut in urma cu foarte multi ani, mai exact cand aveam eu 15 ani si el 16 ani si jumatate, dar nu am fost decat amici, intalnindu-ne ocazional la petreceri. De fiecare data cand ne vedeam aveam foarte mult discutii in comun, dar nici unul dintre noi nu a incercat mai mult pana cand, pe 6 decembrie 2002, la petrecerea unui prieten comun, am decis sa ne vedem “in doi”. Astfel, pe 18 decembrie 2002, a fost prima noastra intalnire si de atunci suntem nedespartiti!
Cum te-a cerut de sotie?
Cu toate ca cererea in casatorie nu a fost ceva spectaculos, m-a luat prin surprindere deoarece nu ma asteptam! Eram in masina prin oras, ne indreptam spre un restaurant, era aniversarea relatiei noastre, 18 decembrie 2007, si deodata m-a intrebat: “Ce zici daca de ziua ta, 27 aprilie anul viitor, vin cu parintii mei acasa la tine sa te cerem de sotie si sa facem logodna?” (el este machedon si are unele traditii pe care le-am respectat si o sa le respect deoarece imi plac foarte mult). Mi s-a pus un nod in gat si pe moment nu am stiut ce sa ii raspund. Apoi l-am intrebat:”Asta e o cerere in casatorie?”, iar el mi-a raspuns:”Cererea va fi atunci!”. Asa a si fost, pe 27 aprilie 2008, impreuna cu familia lui, a venit sa ma ceara in casatorie. A fost foarte emotionant. A scos o cutiuta din buzunar in care se afla inelul, mi-a pus inelul pe deget si cu vocea tremurand m-a intrebat: “Vrei sa fii sotia mea?”. Cu aceeasi voce tremurand i-am raspuns “Da!”.
Unde ati facut nunta, cat a fost meniul?
Pe 2 august 2008 am avut cununia civila la
Cercul Militar National – sala mare. Meniul a fost traditional, compus din 3 feluri principale. Evenimentul a inceput la ora 15:30 la Primaria Sectorului 2 si s-a terminat a doua zi dimineata la ora 5. Rochitele mi le-am facut la comanda! Pe 18 iulie 2009 am avut nunta la
Turabo Royale Ballroom. Pretul meniului a fost 89 euro si a continut 4 feluri de mancare, fructe, bauturi alcoolice, racoritoare, cafea, sampanie, tort. Am mers pe un meniu traditional in care am incercat sa inseram cateva specialitati.
De unde ti-ai luat rochia de mireasa si pantofii? Cine te-a machiat si coafat?
Rochia de mireasa mi-am comandat-o in America si a costat 1500$ cu tot cu voal, pantofi si celelalte accesorii (toata tinuta mea). Pantofii au fost facuti la comanda la
Veronesse. Machiajul mi l-a realizat make-up artistul
Cristina Barsan iar coafura hair stylistul
Gabriela Linca, acasa la mine. Sotul meu si-a facut costumul la comanda, cu tot cu accesorii!
Povesteste-ne cum au decurs pregatirile pentru nunta
Pot spune din toata inima ca pregatirea nuntii noastre a fost foarte importanta pentru mine si din acest motiv am incercat sa apelez cat mai putin la serviciile unei agentii. Am vrut sa traiesc fiecare moment astfel incat sa mi-l aduc aminte cu bucurie peste ani! Cu toate acestea am lucrat cu o agentie care a asigurat decoratiunile florale, florile de pus in piept, buchetele si lumanarile,
Sandra Gold Events, tot ei s-au ocupat si de decoratiunile de la biserica. In schimb eu m-am ocupat de restul: invitatii, meniuri, asezatul la mese, marturii, formatii de cantareti, dansul mirilor, design-ul tortului, organizarea pas cu pas a zilei respective, cadourile pentru nasi, dansul tiganilor si tinutele lor, mielul, inchiriatul masinii si nu stiu daca am mai uitat ceva.
Nu am avut o tematica pentru nunta, dar am vrut ca si culori ivoire, roz, fuchsia, mov, lila. Pentru decoratiunile salii am optat pentru fete de masa regale ivoire si imbracaminte de scaun mov-lila. Decoratiunile florale de pe mesele invitatilor au fost coronite din margarete roz-fuchsia, iar in mijlocul coronitei o lumanare. Pe masa de prezidiu am avut o ghirlanda din margarete roz-mov-lila si trandafiri roz-mov-lila intercalate de boluri cu lumanari. Buchetul meu de mireasa si al nasei au fost identice, doar culoarea a fost diferita. Buchetul meu a fost cu diferite tipuri de trandafiri alb-crem pana la roze. La intrarea in salon am avut voal alb pe stanga si dreapta covorului rosu presarat din loc in loc cu stalpi si boluri cu lumanari si flori.
Marturiile au fost ceva special, deoarece a fost o idea proprie: o poza cu noi doi pe fundal, de la cununia civila si cu cateva randuri scrise despre noi si multumiri catre cei prezenti. A fost imprimata alb–negru pe o hartie semitransparenta cerata si prinsa stil pergament cu un trandafiras alb. Pentru invitatii, meniuri, cardurile de masa si printatul marturiilor am apelat la
Calin Events.
Dansul nostru a fost pe un vals, “Once upon a December”, am luat lectii aproximativ 10 sedinte, iar melodia nu a fost aleasa intamplator, deoarece relatia noastra a inceput in luna decembrie :).
In deschiderea serii, la primirea invitatilor, am avut un cvartet de fete, imbracate foarte elegant, care au cantat muzica clasica pe intreaga primirea a invitatilor. De fapt nunta noastra a inceput joi si s-a terminat duminica seara!
Joi: Parintii mirelui au venit la mine acasa sa ia zestrea conform obiceiului!
Vineri: La mire acasa au avut loc alte doua obiceiuri. Primul, aluatul, care a fost de fapt o paine dulce framantata de cate fetele nemaritate, iar al doilea, realizarea hlamburei de catre nasi (steagul cu care s-a dansat in capul corului toata seara)! A inceput la ora 17 si s-a terminat la ora 01:00 noaptea.
Sambata:
Iani, ginerele, merge sa ii ia pe nasi de acasa, ajunge la el acasa unde este gatit si imbracat de nasi, dupa care pleaca sa ia mireasa la ora 15:00. Eu ii primesc imbracata intr-un port armanesc (nu este o traditie, dar am vrut sa le fac o surpriza deoarece eu eram romanca si el machedon) si toata lumea a fost placut impresionata! Dupa aceea eu, impreuna cu domnisoarele de onoare si alte fete nemaritate, merg sa ma imbrac, dupa care nasa vine sa ma aranjeze, imi iau la revedere de la rude si mi se rupe turta de catre nasa. Apoi dansam afara in strada, inainte de plecarea spre biserica, alaturi de nas, in frumoasa masina decapotabila de epoca! In timp ce eu ma schimb, rude ale mirelui imi fura lucruri ale mele din casa. La Biserica Sf. Silvestru slujba a fost absolut superba! Dupa terminarea ei, afara ne-au asteptat porumbei albi si confetii. Dupa inca un dans m-am urcat alaturi de sotul meu in frumoasa masina de epoca si am plecat spre casa parintilor lui, unde, conform unei alte traditii, mama lui m-a tras in casa ca “nevasta noua”. Dupa care am dansat si am plecat in parc pentru o sedinta foto!
Din parc destinatia a fost restaurantul,
Turabo Royale Ballroom, unde domnisoarele si cavalerii de onoare au asezat invitatii la mese, conform listei bine organizate de noi. Am primit invitatii pe acorduri de muzica clasica cantata de
cvartetul Arpeggione. A urmat
valsul mirilor: Once upon a December. Am inceput seara de dans cu
formatia armaneasca “Steaua di Vreari” cu melodia nasilor. In pauza servirii celui de-al doilea fel de mancare,
grupul de dansatori armanesc Pilisterul au prezentat invitatilor cateva dansuri armanesti. Toata lumea a fost incantata (jumatate din invitati au fost Armani si jumatate Romani).
Am continuat cu o alta
formatie cu muzica romaneasca si internationala
“Nicu Grameni”. S-a furat mireasa si m-au dus in clubul Turabo. Sotul m-a rascumparat si mi-a facut o declaratie de dragoste emotionanta in genunchi… si o surpriza:
Elena Gheorghe! Toata lumea a savurat surpriza Elena Gheorghe. Am continuat cu
Elena Gheorghe si Gica Coada: toata lumea a dansat! Gica Coada a continuat sa cante fara Elena Gheorghe si dupa aia Nicu Grameni a anuntat surpriza pentru nasi:
dansul tiganilor cu mielul! Toata lumea a fost in picioare! O atmosfera incredibila timp de o ora! A urmat muzica internationala cantata de Nicu Grameni (o super voce!). Dupa mult, mult, mult dans si distractie a sosit
tortul! Toata lumea era impresionata, era altceva. Sunt sigura ca multor miresici le vor place tortul meu. Deliciosul si frumosul
tort de nunta cat si tortul de cununie au fost de la
Delicateria Traiteur.
Am dansat din nou iar apoi am aruncat
buchetul de mireasa, pe care l-a prins cea mai buna prietena a mea, Ana Maria Gheorghe. Se pare ca sora mea a stat mai retrasa, pe semne ca nu vrea sa se marite :). Sotul meu mi-a scos jarteaua cu gura si a aruncat-o. A fost prinsa de un prieten George. Se pare ca nici fratele lui nu vrea sa se insoare inca :). Nasa mi-a scos voalul si am dansat hora femeilor. Petrecerea a continuat cu dans pana la plecarea tuturor invitatilor la ora 7 dimineata! Am uitat sa mentionez ca pe partea de
foto si video pentru nunta am colaborat cu un adevarat profesionist,
Coli Caranica.
Duminica: Acasa la parintii sotului, socrii mei, au avut loc ultimele obiceiuri “Ruptul hlamburei”, rascumpararea lucrurilor furate de invitatii lui ginerica si rascumpararea mirelui! Petrecerea cu formatie a continuat pana dimineata!
Care au fost cele mai emotionante momente ale nuntii?
Cel mai emotionant moment ale nuntii a fost cand au venit sa ma ia de acasa, erau foarte multi (100 persoane) si abia m-am abtinut sa nu plang. Cel de-al doilea moment emotionant a fost declaratia pe care mi-a facut-o sotul meu cand am fost rascumparata de la hotii care m-au rapit! Iar cel mai haios: dansul tiganilor cu mielul!
Care a fost bugetul nuntii si ce sfaturi dai viitoarelor mirese?
Suma totala cheltuita a fost 35000 euro! Sfatul meu pentru viitoarele miresici: sa se implice in fiecare detaliu legat de organizarea nuntii pentru ca doar asa isi vor aminti cu placere de acest moment minunat! De asemenea, le mai sfatuiesc ca in ziua nuntii sa nu dea importanta nici unui lucru care ar putea sa le supere deoarece: ZIUA NUNTII ESTE UNICA!
Cum a fost noaptea nuntii si luna de miere?
Noaptea nuntii a fost o depanare a nuntii noastre unul in bratele celuilalt pana cand, fara sa ne dam seama am adormit (oboseala si-a spus cuvantul)! Luna de miere a fost o vacanta de vis in Tenerife, unde ne-am odihnit, ne-am plimbat, ne-am bronzat, ne-am relaxat ca doi tineri proaspat casatoriti!
© 2009 Mirese Disperate