« Precedenta
Urmatoarea »
Poza 1 din 5
Masti de toamna pentru ten

Masti de toamna pentru ten

Autor: Andreea Mihai. Foto: www.hepta.ro

1 Noiembrie 2010
Ai nunta toamna? Rochia de mireasa troneaza la loc sigur si toate pregatirile sunt pe ultima suta de metri. Dar tenul tau? Pe timp de toamna tenul face cu greu fata factorilor externi. Pentru un ten luminos de mireasa si catifelat ti-am pregatit 5 masti de toamna.
 
Masca cu struguri, lamaie si miere
Ai nevoie de o ceasca de boabe de struguri albi bine spalati, o lingurita de miere si o lingurita de zeama de lamaie. Striveste strugurii si freaca-i cu mierea, in timp ce adaugi zeama de lamaie. Crema obtinuta se aplica pe toata fata si se lasa sa actioneze un sfert de ora, dupa care se indeparteaza cu apa din abundenta. Este foarte important insa, ca inainte de aplicarea mastii, tenul sa fie foarte bine curatat, pentru a se evita incarcarea porilor cu produsele de machiaj. Aceasta masca hidrateza tenul si il pregateste pentru schimbarile bruste de temperatura.
 
Masca cu dovleac, ou si lamaie
150 de grame de miez crud de dovleac, dat pe razatoare, se amesteca cu un albus de ou batut si un strop de zeama de lamaie. Masca este utila atat tenurilor normale cat si celor grase. Se mentine 20 de minute si apoi se clateste tenul cu infuzie din plante. Miezul de dovleac zdrobit, amestecat cu miere de albine, constituie o masca placuta si racoritoare pentru tenurile uscate si deshidratate.
 
Masca cu gutuie, ulei de migdale si pudra de talc
Da prin razatoare pulpa unei gutui potrivite si amestec-o cu o ligurita de ulei de migdale si o lingurita de pudra de talc. Aplica pasta obtinuta pe tenul demachiat si curatat in prealabil, insistand pe zonele cu probleme. Las-o sa actioneze 15 minute, dupa care spala tenul cu lapte proaspat sau cu apa minerala. Gutuile sunt recunoscute de esteticieni pentru proprietatile lor ce previn aparitia ridurilor.
 
Masca cu morcov, ou si ulei de soia
Omogenizeaza un morcov ras cu o lingura de ulei de soia, cu un galbenus de ou si o jumatate de lingurita de zeama de lamaie. Aplica pe intreaga suprafata a tenului si lasa masca sa actioneze timp de 20 de minute. Clateste tenul cu ceai de nalba din abundenta. Sucul de morcov intinereste tesutul pielii, ii reda elasticitatea si ajuta la regenerarea tesutului conjuctiv.
 
Masca cu mar, miere si ovaz
Curata de coaja un sfert de mar foarte copt si da-l prin razatoare, adauga o lingurita de ovaz si o lingurita de miere formand o pasta omogena. Intinde masca pe toata suprafata tenului si pe gat. Se lasa sa se usuce timp de 10-15 minute si apoi se clateste cu apa plata. Pentru o hidratare si mai eficienta, dupa indepartarea mastii zdrobeste un sfert de fruct de avocado si aplica-l pe ten. Dupa alte 10 minute, clateste din nou si aplica crema ta hidratanta zilnica.

Printeaza

Etichete: nunta; masti; toamna; ten; masca; piele; hidratare; ten hidratat; ten deshidratat; mireasa;

Sectiuni: Beauty; Tratamente;


Adauga un comentariu pe articolul Masti de toamna pentru ten


Toate articolele din Tratamente