« Precedenta
Urmatoarea »
Poza 38 din 38
vam.ac.uk.com, rochie de seara chanel 1932
vam.ac.uk.com, rochie de seara chanel 1932
vintagetextile.com, rochie de seara chanel 1926, 950$
Coco Chanel

Coco Chanel, inventatoarea "micutei rochii negre"

Designeri celebri. Autor: Mirela Ghinea. Foto: Diverse

20 August 2010
Coco Chanel a reusit sa devina unica femeie pe care era obligatoriu s-o cunosti in anii 1930. Fara sa se fi nascut la sanul unor aristocrati, creatoarea revolutionarei little black dress si promotoarea stilului "flapper" este fara doar si poate cel mai iconic simbol al elegantei feminine.

De la micuta fata saraca la bijuterii si haine scumpe
Nascuta Gabrielle Chasnel, caci agramatii de la Oficiul Evidentei strecoara din greseala un "s", Coco creste intr-o casa saraca din Correze. Cand avea doar 12 ani, mama ei moare de tuberculoza, iar tatal, speriat, isi paraseste cei cinci copii la doar cateva zile. Gabrielle ajunge intr-un orfelinat din Aubazine, iar vacantele si le petrece cu niste rude indepartate, de la care invata sa croiasca si sa coasa.

La 18 ani, Gabrielle paraseste orfelinatul si se angajeaza ca asistenta intr-o croitorie. Acolo il cunoaste pe playboy-ul milionar Etienne Balsan, care o ademeneste cu promisiunea averii, a bijuteriilor si a hainelor scumpe. La scurt timp, cei doi se muta impreuna.

Primul boutique, palariile Chanel si marea dragoste
Gabrielle incepe sa-si creeze propriile ei palarii si dupa ce Balsan ii cumpara un apartament luxos in Paris, ea il paraseste. Tanara visa sa devina o renumita cantareata. Insa, se indragosteste de Arthur "Boy" Capel, cel ce avea sa-i devina iubit, care o sfatuieste sa-si deschida un atelier.

In 1909, la un an de la deschiderea primului ei boutique de palarii, Gabrielle, devenita Coco, incepe sa produca si imbracaminte. Iata momentul succesului, caci la scurt timp, Coco devine una dintre cele mai bogate femei din Paris.
 
Cocomania si micuta rochie neagra
In 1915, Coco incepe revolutia in lumea modei. Era epoca femeilor infasurate, incorsetate, garnisite cu tot felul de funde. Coco le propune sa se elibereze... si nu doar un pic! Modelele din prima ei colectie poarta jerseuri la o tinuta de zi, material destinat pana atunci doar lenjeriei intime. Mare curaj!

Coco, insa, nu se opreste aici! Indrazneste mai mult si in 1920, manechinele sale au parul scurt, tuns baieteste si poarta pantaloni. Era pentru prima oara cand femeia imbraca haine masculine. Cateva luni mai tarziu, creatoarea inventeaza minijupa, adevarata lovitura si apoi ceea ce avea sa devina un fashion icon: “micuta rochie neagra” sau little black dress!
 
Parfumul Coco Chanel, preferatul divei Monroe
1921 devine anul parfumului, cand Coco devenita Mademoiselle Chanel, ii cere nasului tarului Rusiei sa-i produca 20 de esantioane de arome. Alege Chanel no.5, si gusta succesul absolut, cand Marylin Monroe declara: "Cu ce ma imbrac atunci cand dorm? Cu cateva picaturi de Chanel no5!"
 
Viata amoroasa si iubirile nebune ale celebrei Coco
Renumita pentru relatiile ei amoroase deloc calme, in 1939, Coco se muta la Ritz, unde va trai in toata perioada ocupatiei naziste, cu Hans Gunther von Dinckl, un ofiter german de informatii. Sase ani de iubire nebuna, exact cat dureaza razboiul, dupa care-l paraseste si pe acesta.

Prin patul ei au trecut doar somitati ale vremii, caci Coco a stiut intotdeauna cum sa-si croiasca o manta pe timp de vreme rea: Ducele de Westminster (cel mai bogat barbat din Anglia), marele Duce Pavlovici (varul tarului Rusiei), Stravinsky (cel mai mare compozitor-sef de orchestra al secolului sau), Reverdy (poetul cu cele mai mari datorii din lume), Diaghilev (fondatorul arhi-ruinat al baletului rus) si Nijinsky (singurul dansator care sfarseste intr-un azil)!
 
Ultimii ani ai lui Mademoiselle Chanel
In 1945, Coco se retrage in Elvetia, unde sta pana in 1954, cand se intoarce la Paris si in lumea modei. Colectiile ei, insa, nu se bucura de succesul de altadata, din cauza relatiei pe care-a avut-o cu spionul nazist. Totusi, este aclamata si iubita de britanici si americani. In ianuarie 1971, la 87 de ani, Coco moare, in urma unui atac de cord, in camera privata a hotelului Ritz, care timp de 30 de ani i-a fost casa.
 
Mostenirea Coco Chanel: femeia “flapper”
Dincolo de viata ei amoroasa tumultoasa, Coco a reprezentat pasul important al femeii spre recunoasterea propriilor merite. Si astazi, stilul Chanel reprezinta curentul femeii curajoase, al femeii care nu se supune rigorilor societatii si care este in permanenta aspiratie intru succes si dragoste. Ea a inventat termenul de "flapper": femeia eleganta, care poarta fuste scurte, isi tunde parul sau il tapeaza, asculta new jazz, danseaza charleston, conduce automobile, fumeaza sau bea alcool si este ea insasi vanatoarea propriului partener.

Printeaza

Etichete: Coco Chanel; coco; Gabrielle Chasnel; little black dress; Mademoiselle Chanel; micuta rochie neagra; flapper; palarii chanel; chanel; chanel nr 5; marylin monroe; parfum; rochii; fashion; paris;

Sectiuni: Rochii de seara; Fashion;


Adauga un comentariu pe articolul Coco Chanel, inventatoarea "micutei rochii negre"


Toate articolele din Rochii de seara